Cică asta e poveste de dragoste, sau ceva de genu', recunosc: nu ma pricep în chestii din astea. Nu e a mea dar îmi permit să scriu la persoana întâi, deşi nu am mai facut-o până acum. Poate toate lucrurile au nevoie de un început deşi m-am limitat mereu la conţinuturi, nu ascund ca mi-au plăcut şi sfârşiturile, au ceva magnific. Gata cu pălăvrăgeala, spun direct că a fost dragoste la prima discuţie (nuştiu dacă există aşa ceva dar îmi permit să admit). O discuţie banală în timp ce am facut schimb de priviri şi zâmbete.Ah,chiar nu mă pricep, nu aşa trebuie să înceapă o poveste de dragoste. Chiar am spus asta? Bine, fie. Întâmplarea a făcut să ne întâlnim, câteva zile mai târziu, în oraş. Am băut o cafea împreună, deşi îmi face rău, şi am discutat vrute şi nevrute ore întregi, atunci am simţit prima dată acel sentiment nebun ce te ridică până în al nouălea cer (în caz că există aşa ceva), şi apoi te aruncă de acolo, partea asta însă o lăsăm pe mai târziu. Am făcut schimb de telefoane, de numere de fapt,(aş fi vrut eu HTC lui), şi am început să nu dorm mai mult de două ore pe noapte. Pe faţa mea însă puteai citi o întreagă poveste fericită, nu e ceea ce gândeşti, vorbeam ore întregi la telefon de la şase dimineaţa până la patru, ziua următoare, cu mici întreruperi...uneori rămânea în telefon şi mă asculta cum respir în timp ce dormeam,(am aflat asta cam târziu).În tot acest timp am aflat despre el totul, de la mâncarea şi culoarea preferată la numărul ce îl poartă la cămaşă sau pantofi. Apoi au urmat zilele ce le petreceam împreună prin cafenele şi la biliard, prin parcuri şi pe la cinematografe, prin mall-uri şi prin marile metropole ale Europei. Aceste clipe, dacă aş vrea să le uit, ar trebui să îmi golesc garderoba, să îmi schimb casa, oraşul şi să îmi fac un transplant de suflet. Nu dau detalii despre ce sa mai întâmplat, detaliile plictisesc, pot spune că după toate astea a venit o perioadă în care distanţa a intervenit iar relaţia sa răcit atât de mult încât într-o bună zi a şters din întâmplare numărul meu din HTC-ul lui iar eu, la fel din întâmplare, i-am aruncat inelul la coşul cu gunoi. Nu ne-am mai văzut de ceva vreme dar când a venit şi acel moment era la braţ cu o divă blondă, 90-60-90 iar eu cu un brunet cu ochi albaştri, ce iubeşte ciorba de perişoare şi culoarea verde,ce poartă S la cămaşă şi 41 la pantofi şi care acum a devenit soţul meu.
În timp ce scriam mă gândeam poate adevărata mea poveste de dragoste e cea pe care o trăiesc acum şi nu ceea ce am iubit şi sa spulberat.
P.S.Dacă aţi şti cât e de greu să scrii despre chestii pe care nu le-ai trăit şi simţit niciodată...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu