Te gândeşti mereu la voi doi şi la diferenţele voastre. Te gândeşti la ochii lui mari şi prea albaşti, la zâmbetul lui ştrengar şi prea larg, la îmbrăţişările lungi şi prea gingaşe. În minte însă îţi vin, în acelaşi timp, aceeaşi ochi dar prea trişti, acelaşi zâmbet dar prea scurt, aceleaşi îmbrăţişări dar prea rare. Simţi, însă că eşti dependentă de toate astea, că te privesc acei ochi şi te îmbrăţişează acele mâini calde şi puternice, îţi spune vorbe dulci şi te sărută pe frunte, te pierzi în mirosul parfumului său şi vrei să îl simţi mereu alături. Ah, da...te gândeai la diferenţe. Diferenţa e că tu pui suflet în timp ce el e indiferent la tot ce simţi tu. El nu se pierde în ochii tăi, nu se simte în siguranţă în braţele tale şi nu se bucură, ca un copil, de prezenţa ta. El e rece, deşi oferă căldură, e trist cu tine, deşi îţi oferă fericire, e diferit de tine. Şi îmi permit să te întreb, te-ai gândit vreodată ce îţi oferă această diferenţă?...dar ce îţi ia sau ţi-a luat? Dacă nu, atunci fă-o până nu e târziu...dar dacă e?
P.S. Aberaţii!
P.S. Aberaţii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu