Ceva actual!

  M-au întrebat mereu cu ce asemăn viaţa iar eu după ceva timp le-am răspuns:"Cu un joc". Unii m-au crezut nebună, alţii m-au încurajat. Am încercat să le explic şi le-am dat drept exemplu "CandyCrush"(şi iar m-au crezut nebună). Le-am spus că dacă acolo ai nişte niveluri de trecut, în viaţă ai aceleaşi obstacole, ai nişte "vieţi" şi poţi primi una de la un prieten şi în acelaşi timp viaţa reală îţi oferă şanse, după un timp le primeşti de la alţii. La un anumit nivel unii se împotmolesc iar dintre ei câţiva încearcă de zeci de ori până reuşesc să treacă, alţii schimbă casa, masa, modul de a trăi şi trec la "Flappy Bird". Aşa e şi în viaţă: unii se bat pentru o persoană sau un lucru în timp ce alţii fac "schimbul". Tu din care faci parte?( Joci Candy sau Flappy?).

Diferenţa dintre voi

  Te gândeşti mereu la voi doi şi la diferenţele voastre. Te gândeşti la ochii lui mari şi prea albaşti, la zâmbetul lui ştrengar şi prea larg, la îmbrăţişările lungi şi prea gingaşe. În minte însă îţi vin, în acelaşi timp, aceeaşi ochi dar prea trişti, acelaşi zâmbet dar prea scurt, aceleaşi îmbrăţişări dar prea rare. Simţi, însă că eşti dependentă de toate astea, că te privesc acei ochi şi te îmbrăţişează acele mâini calde şi puternice, îţi spune vorbe dulci şi te sărută pe frunte, te pierzi în mirosul parfumului său şi vrei să îl simţi mereu alături. Ah, da...te gândeai la diferenţe. Diferenţa e că tu pui suflet în timp ce el e indiferent la tot ce simţi tu. El nu se pierde în ochii tăi, nu se simte în siguranţă  în braţele tale şi nu se bucură, ca un copil, de prezenţa ta. El e rece, deşi oferă căldură, e trist cu tine, deşi îţi oferă fericire, e diferit de tine. Şi îmi permit să te întreb, te-ai gândit vreodată ce îţi oferă această diferenţă?...dar ce îţi ia sau ţi-a luat? Dacă nu, atunci fă-o până nu e târziu...dar dacă e?

 

P.S. Aberaţii!

8 martie...

 Mulţi dintre voi credeţi că a fi departe de familie e o nimica toată şi e perfect căci faci ceea ce îţi doreşti. Credeţi-mă că e diferit. E mult mai greu decât pare mai cu seamă de aşa sărbători ca 8 martie. Anume în aceste momente când toţi cumpără cadouri şi flori pentru mame şi bunici te simţi cel mai singur om de pe pământ, când ştii că nu ai cui dărui o floare pentru că mama e la aproape 500 km de tine. Anume în aceste momente îţi curge prin vene o durere imensă şi simţi că îţi fuge pământul de sub picioare. În aceste momente preţuieşti clipele petrecute cu mama sau bunica şi lacrimile îţi inundă faţa iar dorul te copleşete, strângi la piept poza mamei şi ai impresia că o ai alături, o suni şi ai impresia că lumea este doar a ta. Te vreau alături de mine, MAMA. Nu vreau să fiu singură în ziua asta, Bunica.

Oameni fără umanitate...

   Vezi în jur oameni cu chipuri cunoscute sau poate total necunoscute, oameni ce îţi vorbesc şi îţi zâmbesc frumos dar totuşi te întrebi câţi dintre ei te-ar ajuta dacă într-o bună zi afli că ai cancer sau dacă ai un accident, câţi ţi-ai sări în ajutor dacă ai avea nevoie de bani sau un acoperiş deasupra capului?! Poate nu e o definiţie tocmai bună pentru umanitate dar e realitatea. Te trezeşti într-o bună zi că nu mai ai nimic şi nici măcar nu are cine să te ajute pentru că toţi duc lipsă de acel sentiment de compasiune, înţelegere şi bunăvoinţă pentru nenorocirile celor din jur. Oare te afli şi tu printre acei "toţi"? Dacă da, atunci să ştii că nu îţi cer ci te rog: trezeşte-te până nu-i târziu, fii uman, nu doar om.

Probleme cu fericirea...

 Am învăţat că dacă nu faci lucrurile la timpul lor atunci ele nu se vor mai întâmpla niciodată. Asta e concluzia la toate trăirile mele, trăiri ce nu s-au bucurat de fericire ci doar de frânturi de zâmbete. Asta pentru că am pus fericirea la capătul listei, am crezut că va veni iar şi iar la mine, că ea nu mai are pe altcineva şi că o pot pune în regim de aşteptare. Mare mi-a fost mirarea când am văzut-o la braţ cu un alt domn. Atunci am apreciat prezenţa ei cu adevărat, când lipsa ei mi-a creat durere. Am realizat că trebuie să o accepţi când îţi e adusă pe tavă şi să nu refuzi oamenii căci, de fapt, ei sunt fericirea.

Identic cu ura...

 Dacă ai vrut să faci să mă doară să ştii că ai reuşit. Deşi au încercat mai mulţi tu ai fost singurul ce a reuşit. Nu, nu îmi e ruşine să recunosc căci e viaţa mea şi din fiecare greşeală învăţ câte ceva. Eu însă nu am reuşit să învăţ tot ceea ce trebuia şi am retrăit la infinit sentimentul dezamăgirii. Şi mai trăiesc zi de zi o durere imensă, mă doare să văd că poate eşti fericit cu altcineva în timp ce arunci în mine cu zâmbete batjocoritoare ce mă rănesc. Mă doare cum m-a durut de atâtea ori, atunci cănd mi-ai zâmbit  şi m-ai facut să mă îndrăgostesc, atunci când m-ai îmbrăţişat şi ai amplificat acel sentiment şi atunci când m-ai sărutat şi ai complicat tot ceea ce nici măcar nu era clar. Şi da, da, da urăsc aceste sentimente ce de atâta timp nu îmi trec, urăsc ziua când mi-am recunoscut că te iubesc şi am îndrăznit să cred că între noi poate fi ceva mai mult decât a fost. Urăsc faptul că încerc uneori să fac primul pas care se dovedeşte a fi cel mai prost pas al meu. Urăsc sentimentele şi vreau un buton pentru a le opri. Urăsc oamenii şi vreau o pastă corectoare să îi îmbunătăţesc. Urăsc timpul dar nu vreau nimic pentru că nu poate fi oprit.

P.S. Unii simt în timp ce eu pun pe foaie.

Primăvară în suflet.

Deschizi ochii şi vezi cum soarele îţi bate insistent în geam, te ridici şi vezi că trebuie să întorci pagina calendarului: e 1 martie. Un nou început cu noi provocări şi un infinit de visuri împlinite. Ştiu cât ai aşteptat primăvara asta! Acum doar bucură-te de razele soarelui, de florile ce îţi înfloresc sub geam şi de oamenii ce schimbă paltoanele gri sau negre pe bluze viu colorate. Bucură-te de tot ceea ce îţi doreşi dar în special de zâmbetele mai sincere la care de atâta timp râvneşti. O primăvară fericită dragul meu suflet.

Suflete străine- sursă de inspiraţie.

 Cică asta e poveste de dragoste, sau ceva de genu', recunosc: nu ma pricep în chestii din astea. Nu e a mea dar îmi permit să scriu la persoana întâi, deşi nu am mai facut-o până acum. Poate toate lucrurile au nevoie de un început deşi m-am limitat mereu la conţinuturi, nu ascund ca mi-au plăcut şi sfârşiturile, au ceva magnific. Gata cu pălăvrăgeala, spun direct că a fost dragoste la prima discuţie (nuştiu dacă există aşa ceva dar îmi permit să admit). O discuţie banală în timp ce am facut schimb de priviri şi zâmbete.Ah,chiar nu mă pricep, nu aşa trebuie să înceapă o poveste de dragoste. Chiar am spus asta? Bine, fie. Întâmplarea a făcut să ne întâlnim, câteva zile mai târziu, în oraş. Am băut o cafea împreună, deşi îmi face rău, şi am discutat vrute şi nevrute ore întregi, atunci am simţit prima dată acel sentiment nebun ce te ridică până în al nouălea cer (în caz că există aşa ceva), şi apoi te aruncă de acolo, partea asta însă o lăsăm pe mai târziu. Am făcut schimb de telefoane, de numere de fapt,(aş fi vrut eu HTC lui), şi am început să nu dorm mai mult de două ore pe noapte. Pe faţa mea însă puteai citi o întreagă poveste fericită, nu e ceea ce gândeşti, vorbeam ore întregi la telefon de la şase dimineaţa până la patru, ziua următoare, cu mici întreruperi...uneori rămânea în telefon şi mă asculta cum respir în timp ce dormeam,(am aflat asta cam târziu).În tot acest timp am aflat despre el totul, de la mâncarea şi culoarea preferată la  numărul ce îl poartă la cămaşă sau pantofi. Apoi au urmat zilele ce le petreceam împreună prin cafenele şi la biliard, prin parcuri şi pe la cinematografe, prin mall-uri şi prin marile metropole ale Europei. Aceste clipe, dacă aş vrea să le uit, ar trebui să îmi golesc garderoba, să îmi schimb casa, oraşul şi să îmi fac un transplant de suflet. Nu dau detalii despre ce sa mai întâmplat, detaliile plictisesc, pot spune că după toate astea a venit o perioadă în care distanţa a intervenit iar  relaţia sa răcit atât de mult încât într-o bună zi a şters din întâmplare numărul meu din HTC-ul lui iar eu, la fel din întâmplare, i-am aruncat inelul la coşul cu gunoi. Nu ne-am mai văzut de ceva vreme dar când a venit şi acel moment era la braţ cu o divă blondă, 90-60-90 iar eu cu un brunet cu ochi albaştri, ce iubeşte ciorba de perişoare şi culoarea verde,ce poartă S la cămaşă şi 41 la pantofi şi care acum a devenit soţul meu.
 În timp ce scriam mă gândeam poate adevărata mea poveste de dragoste e cea pe care o trăiesc acum şi nu ceea ce am iubit şi sa spulberat.

P.S.Dacă aţi şti cât e de greu să scrii despre chestii pe care nu le-ai trăit şi simţit niciodată...

Totul sau nimic

 Când vine vorba de totul sau nimic, alege nimic. În aceste momente nimicul valorează mult mai mult decât totul. Odată cu totul îţi apar 1001 de probleme, sentimente cu care nu poţi lupta şi lucruri neînţelese în jur. Totul înseamnă o fericire maximă şi o durere infinită. Ce e nimic? E o doză de libertate pe care uneori nu o simţi, ceva care te ridică şi te doboară, doar un nimic folositor pentru trupul şi sufletul tău.Când auzi pe stradă "După ce a plecat am rămas fără nimic" sau "Am pierdut serviciul şi nu mai am nimic" trebuie să realizezi că anume acei oameni  sunt cei mai fericiţi. Când ajungi în punctul să spui că nu mai ai nimic de fapt ai ajuns la finalul planului A şi acum trebuie să îţi aduni dorinţa şi curajul pentru a începe planul B. Nimic de fapt e mai mult decât totul, e infinitul.