Cică fericirea, deşi există, e trecătoare.Azi te bucuri de fiecare rază de soare ce te-a atins, iar mâine o blestemi pentru că nu a apărut iar.Te bucuri de cel mai mic gest făcut de cineva, de cel mai mic cadou pe care l-ai primit, te bucuri din orice.Azi oferi zâmbete necondiţionate, le oferi oricui în calea ta şi primeşti altele în schimb bucurându-te de ele.Dar mâine ce ai să oferi? Cum rămâne cu ziua de mâine? Mâine poate vei fi supărat toată ziua şi nu vei oferi nimic,vei avea ochii întunecaţi şi faţa tristă.Azi te consumă fericirea, dar mâine? Mâine te va consuma tristeţea?
Mereu va exista acea diferenţă în starea ta, nu fizică ci sufletească, de la o zi la alta, mereu. Şi ajungi într-o bună zi că cele două te-au consumat total şi din tine nu a mai rămas nimic.Te afli între două tabere care ceva timp în urmă s-au bătut pentru tine iar acum, când ai cea mai mare nevoie, au renunţat.Te simţi singur şi abandonat. Uneori,plecând în vizită la tristeţe,căci îşi fac şi ele uneori vizite, fericirea trece şi pe la tine, te întreabă de ce stai în drum dar nicidecum nu întreabă cum te simţi.Şi tot aşa trecând una în vizită la alta te întâlneşti pe rând cu toate, melancolia, supărarea, indiferenţa, vinovăţia şi chiar supărarea, mai rar trec încrederea sau încântarea, bucuria sau mândria dar când o fac doar se uită din depărtare şi nu zic nimic, niciodată. Trec toate în stânga şi în dreapta dar tu rămâi tot în acelaşi loc şi după lungi meditaţii înţelegi că e timpul să vină ea. Cu paşi grăbiţi şi totuşi înceţi, să nu te sperie, se apropie de tine.Te strânge în braţe şi te consolează, iţi spune că nu mai e mult. Îţi pune sufletul în sicriu şi creează un nou drum dar atunci, cu câteva clipe înainte de plecare apare fericirea.Te caută cu disperare să ţi se dăruiască dar e prea târziu caci moartea a făcut câţiva paşi cu sicriul sufletului tău în mâini.Şi da, există fericirea dar uneori apare prea târziu.
Mereu va exista acea diferenţă în starea ta, nu fizică ci sufletească, de la o zi la alta, mereu. Şi ajungi într-o bună zi că cele două te-au consumat total şi din tine nu a mai rămas nimic.Te afli între două tabere care ceva timp în urmă s-au bătut pentru tine iar acum, când ai cea mai mare nevoie, au renunţat.Te simţi singur şi abandonat. Uneori,plecând în vizită la tristeţe,căci îşi fac şi ele uneori vizite, fericirea trece şi pe la tine, te întreabă de ce stai în drum dar nicidecum nu întreabă cum te simţi.Şi tot aşa trecând una în vizită la alta te întâlneşti pe rând cu toate, melancolia, supărarea, indiferenţa, vinovăţia şi chiar supărarea, mai rar trec încrederea sau încântarea, bucuria sau mândria dar când o fac doar se uită din depărtare şi nu zic nimic, niciodată. Trec toate în stânga şi în dreapta dar tu rămâi tot în acelaşi loc şi după lungi meditaţii înţelegi că e timpul să vină ea. Cu paşi grăbiţi şi totuşi înceţi, să nu te sperie, se apropie de tine.Te strânge în braţe şi te consolează, iţi spune că nu mai e mult. Îţi pune sufletul în sicriu şi creează un nou drum dar atunci, cu câteva clipe înainte de plecare apare fericirea.Te caută cu disperare să ţi se dăruiască dar e prea târziu caci moartea a făcut câţiva paşi cu sicriul sufletului tău în mâini.Şi da, există fericirea dar uneori apare prea târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu