Vinul e bun dar sufletul îmi e amar...

 Nu, nu e o poveste de dragoste. Sunt doar nişte sentimente, frumoase sau nu dar care există. În funcţie de oră, zi sau lună unul predomină. De cele mai multe ori e dorul. Îţi este dor de o activitate, de un moment sau de un om. Îţi e dor şi gata. Vrei să se repete, să mai simţi ce ai simţit atunci, să mai ai acea senzaţie că totul e perfect şi că eşti împlinit. Şi când apar astfel de dorinţe începe să te doară, simţi o durere nebună de parcă îţi trec cuţite prin stomac iar capul îţi explodează. Anume în acele momente îţi vine să dai timpul înapoi şi să schimbi totul. Dar timpul e ireversibil şi pentru că nu eşti obişnuit să îţi alini durerea, o trăieşti. Schimbi totul în jur dar nu ai puterea de a schimba ceea ce îţi curge prin vene...sentimentele. Anume acele sentimente ce îţi macină sufletul zi de zi, schimbă dulcile momente în amintiri amare, ce îţi consumă câte un neuron în fiecare clipă şi îţi transformă existenţa în calvar. Îţi hrăneşti visurile cu minciuni şi faci paşi mari spre împlinire dar... în zadar. Dorul ţine oamenii pe loc şi nu le permite să se manifeste aşa cum trebuie. Tu însă poţi...tu nu eşti format doar din sentimente, tu esti doar pe jumătate om, mereu trăieşti doar pe jumătate, în schimb durerea o simţi în întregime, uneori şi pentru alţii...

Cu lacrimi în ochi...

 Toţi murim.Tu însă ai murit diferit.Ţi-ai dat trup şi suflet pentru trei cuvinte strigate într-un loc public, pentru o durere mai veche. Tu, tu sau tu poate doar aţi vrut să spuneţi lucrurilor pe nume, să scoateţi adevărul la iveală însă v-aţi ales cu un glonte în cap, inimă sau stomac. Aţi vrut doar puţin mai mult ca alţii: dreptate. Şi ce aţi facut? Aţi lăsat o dâră de sânge în urmă şi câteva perechi de ochi în lacrimi. Pe tine azi, te plâng toţi...şi cei de te cunosc, a căror tată, frate sau iubit eşti şi cei ce te-au văzut o singură dată, te plâng pentru că realizează că în locul tău ar fi putut fi fratele sau sora lor, realizează că moartea e nedreaptă şi cu cei ce stau în faţa şi cu cei ce stau în spatele unei arme. Tu...cine eşti sau cine ai fost? Ai omorât sau doar ai fost omorât? Spun doar căci tu, ai scăpat uşor.Durerea ţi-a trecut în căteva ore iar durerea celor dragi va trece sau se va ameliora în câţiva ani.Dar cum rămâne cu cei ce vor mai sta patru-cinci sau poate un deceniu într-un scaun cu rotile sau poate chiar într-un pat din care nu se vor putea ridica niciodată? Cum rămâne cu durerea lor şi a celor care vor avea grijă de ei? Dar dacă nu au pe cineva care să îi îngrijească?
 P.S. Inspirat din durerea celor ce suferă, indiferent de naţionalitate, în protestele din Kiev.
(Nu uita să le spui persoanelor dragi cât de mult îi iubeşti caci nu ştii când un simplu protest ţii poate omorî.)

Fericirea cea din urmă

 Cică fericirea, deşi există, e trecătoare.Azi te bucuri de fiecare rază de soare ce te-a atins, iar mâine o blestemi pentru că nu a apărut iar.Te bucuri de cel mai mic gest făcut de cineva, de cel mai mic cadou pe care l-ai primit, te bucuri din orice.Azi oferi zâmbete necondiţionate, le oferi oricui în calea ta şi primeşti altele în schimb bucurându-te de ele.Dar mâine ce ai să oferi? Cum rămâne cu ziua de mâine? Mâine poate vei fi supărat toată ziua şi nu vei oferi nimic,vei avea ochii întunecaţi şi faţa tristă.Azi te consumă fericirea, dar mâine? Mâine te va consuma tristeţea?
  Mereu va exista acea diferenţă în starea ta, nu fizică ci sufletească, de la o zi la alta, mereu. Şi ajungi într-o bună zi că cele două te-au consumat total şi din tine nu a mai rămas nimic.Te afli între două tabere care ceva timp în urmă s-au bătut pentru tine iar acum, când ai cea mai mare nevoie, au renunţat.Te simţi singur şi abandonat. Uneori,plecând în vizită la tristeţe,căci îşi fac şi ele uneori vizite, fericirea trece şi pe la tine, te întreabă de ce stai în drum dar nicidecum nu întreabă cum te simţi.Şi tot aşa trecând una în vizită la alta te întâlneşti pe rând cu toate, melancolia, supărarea, indiferenţa, vinovăţia şi chiar supărarea, mai rar trec încrederea sau încântarea, bucuria sau mândria dar când o fac doar se uită din depărtare şi nu zic nimic, niciodată. Trec toate în stânga şi în dreapta dar tu rămâi tot în acelaşi loc şi după lungi meditaţii înţelegi că e timpul să vină ea. Cu paşi grăbiţi şi totuşi înceţi, să nu te sperie, se apropie de tine.Te strânge în braţe şi te consolează, iţi spune că nu mai e mult. Îţi pune sufletul în sicriu şi creează un nou drum dar atunci, cu câteva clipe înainte de plecare apare fericirea.Te caută cu disperare să ţi se dăruiască dar e prea târziu caci moartea a făcut câţiva paşi cu sicriul sufletului tău în mâini.Şi da, există fericirea dar uneori apare prea târziu.

Clipe

Şi trec clipele.Frumoase sau nu,cu provocări sau fără,toate trec.Te uiţi puţin în urma ta, pe unde ai mers şi realizezi că nu ai facut nimic folositor.Ai omorât clipe,ore şi zile din viaţa ta fară îţi dai seama că au fost importante.Te-ai hrănit cu iluzia că într-o bună zi totul se va schimba de la sine.În schimb,în tot acest timp,alţii trăiau din plin orice clipă,se bucurau de fiecare persoana pe care o aveau alături.Tu...ţi-ai irosit timpul cu prostii şi plus la asta ai făcut oamenii să aştepte o clipă în folosul lor ce vine din partea ta,unii au aşteptat în timp ce alţii au căutat un nou drum.Acum,te trezeşti la viaţă şi realizezi că anume persoanele care au plecat iţi puteau schimba viaţa.Dar tu nu le-ai oferit o clipă,ai irosit-o cum ai putut dar nu ai oferit-o.Dacă ai avea acum acea clipă ai da-o cuiva?Ce ai face cu acea ea?