....ce bine de ei. Câtă fericire poate cuprinde în brațe un om într-o singură zi? Dar tristețe și dezamăgire? Probabil nu există o limită, probabil omul e atât de nesătul încât e în stare de orice. Îți ia fericirea și dragostea și, totuși ajunge într-o zi când îți fură și din nefericire, din angoasa în care trăiești. Omul e o ființă care poate într-o singură zi să-ți devoreze sufletul la fel de ușor cum o haită de lupi îți pot devora trupul plin de cicatriciile patimilor pământești. De dimineață poate fi cea mai pură ființă iar la miezul nopții se poate transforma în demon. Apropo de el, e tot un tip de om, cu chipul asemănător celui pe care îl iubești, un tip de om care te ademenește cu dulci cuvinte pentru ca la final să-ți ardă sufletul în focul durerii. Câte lucruri poate face omul cu o mână, așezată frumos la limita dintre zona toracală și abdominală, mângâind coloana care ține sufletul în picioare. Cu două mâini, cealaltă formând un loc perfect pentru linia mandimbulei care contopită cu o parte din dreapta gâtului umple perfect palma netedă și, totuși cu urme de bătături. Cu ochii, în combinație desăvârșită cu gura, acționând în sincron, când la căderea pleoapelor, buzele caută disperate alte buze pentru a se îmbiba cu gustul și parfumul lor. Cu picioarele, împletite ușor dar sufocant cu o altă pereche de picioare. Cu inima, înecată în sentimente contradictorii, hrănită continuu cu dragoste și speranțe, despicată cu lame afundate în cazane cu suferință pentru a face loc urii, dar niciodată cu răni prea adânci pentru ai crea mediul de viață necesar. Câte lucruri poate face omul împins doar de dorință, câte poate dărui și câte poate lua. Păcat că nu ne naștem fluturi, deși....reușim să facem atâtea într-o singură zi, am putea strica totul.
