Ani la rând alergăm după lucrurile de care avem nevoie, după oamenii care ne sunt dragi şi după momentele care au menirea de a ne oferi liniştea sufletească. Deseori loviţi de obstacolele ce ne apar în cale ne întrebăm "Ce e durerea?", timpul însă nu ne permite să găsim un moment în care să încercăm să răspundem. Alergăm în continuare şi uităm întrebarea pănă la un nou ostacol, ajunşi mai pe seară, obosiţi şi îngânduraţi ne cuprindem sufletele în braţe, fericite că, în sfârşit, primesc puţină atenţie ne pun aceeaşi întrebare "Ce e durerea?". Ne gândim la momentele când ne-a durut ceva şi realizăm că au fost atât de multe, le punem cap la cap şi vedem că acea părticică de trup numită în mod bizar -suflet, a fost centrul durerii pe care am simţit-o de-a lungul vremii, oare de ce ne pun astfel de întrebări? Răpuşi de sentimentul vinovăţiei încercăm să schiţăm un răspuns insuficient şi neclar:" Dragul meu suflet, durerea e acea stare când simţi un gol imens în stomac, când simţi în interiorul trupului un foc ce te arde şi te face cenuşă, când simţi că nu mai ai o lume a ta, când încerci să plângi şi nu ai lacrimi, durerea e mai mult decât o simplă emoţie, e un tsunami de sentimente ce te cuprinde în jocul lui şi rupe din tine mici bucăţi pentru a-şi hrăni propriile plăceri, durerea e groaznică şi o simţi mai puţin dacă o ignori." Cuprinse de bucuria de a primi o definiţie la starea care le-au ruinat se pitesc în interiorul trupului şi adorm. Fericirea incompletă a fost trădată însă de lacrimile care au căzut din ochii lor şi ne-a făcut să ne întrebăm: "Când vor fi fericite cu adevărat?".
